close

Africa de Sud

Africa de SudDestinatii ⇣

Zone deosebite din Africa de Sud

cango_caves

Prima fermă  comercială de struţi din această ţară a fost înfiinţată în anul 1860. În Oudtshoorn şi în împrejurimi puteţi admira cea mai mare populaţie de struţi din lume. În trecut, această zonă a fost afectată de o secetă severă. Atunci, fermierii au văzut că struţii rezistau foarte bine în acele condiţii. Fermele s-au reprofilat exclusiv pe creşterea struţilor. În prezent sunt aproximativ  400 de ferme, dintre care trei sunt numite ferme-spectacol, fiind deschise publicului. Cele trei ferme-spectacol sunt: Cango Ostrich Farm, Chandelier Game Lodge and Ostrich Show Farm şi Safari  Ostrich Show Farm.

Gustaţi din carnea de struţ şi din omleta din ouă de struţ. Oul de struţ are aproape 1,5 kilograme.

În Oudtshoorn are loc festivalul de artă Klein Karoo. În fiecare an, în martie este o săptămână de filme, dans, cabaret, concerte în aer liber, poezie, muzică clasică şi contemporană.

Cango Caves

Aceste peşteri se află la 29 de kilometri de Oudtshoorn. Au fost declarate monumente naţionale. Formaţiunile calcaroase sunt colorate. Turiştii au acces într-o singură zonă. Traseul are 1,2 kilometri, deoarece 4 kilometri sunt închişi pentru conservare. Atmosfera este de 18 grade Celsius.

Cape Winelands

La mai puţin de o oră de mers cu maşina pe autostrada N 1 de Cape Town  este o zonă unde se produce vin.

Ţinuturile vinului sunt în jurul celor trei oraşe: Stellenbosch, Franschhoek şi Paarl.

Stellenbosch a fost întemeiat în 1679, fiind al doilea oraş din Africa de Sud în ceea ce priveşte vechimea. Dorp Street este o stradă celebră. În oraş se găseşte cea mai veche şcoală de muzică  din ţară, Conservatoire, care datează din 1905.

Oom Samie Se Winkel este un magazin universal de modă veche din Stellenbosch.

Solul din ţinuturile vinului este bogat, fermierii folosind doar o zecime din cantitatea de îngrăşământ utilizată pe aceeaşi suprafaţă de fermierii de pe continentul european.

Există şi un soi de Ratafia, vin băut la început când erau ratificate tratatele. Denumirea provine din latină: rata fiat= ”consideră lucrul încheiat”.

În centrul oraşului Stellenbosch se găseşte domeniul Lanzerac Manor and Winery. Este celebru pentru producţia primului Pinotage de pe Glob. Vinul este îmbuteliat din anii 1920. Cazarea de acolo este de lux, camerele având vedere spre plantaţiile de viţă-de-vie.

Uiterwyk din Stellenbosch este locul unde sunt produse vinuri de serie limitată, iar Eikendal este domeniul unde clădirile au pivniţe boltite.

Între Stellenbosch şi Franschhoek este podgoria Boschendal. Produce unele vinuri sud-africane celebre. Conacul său cu fronton datează din 1812, fiind muzeu. Se fac rezervări pentru Boschendal  Wine Tasting Centre Cellar, fiind ilustrată tradiţia viticolă. Vă puteţi plimba prin podgorie, admirând practicile viticole de acolo.

Franschhoek

Oraşul a fost înfiinţat în 1688 de hughenoţi. Se numea în trecut Colţul Elefanţilor datorită turmelor numeroase de elefanţi care treceau pe acolo. Numele a fost schimbat în Franschhoek, şi anume Colţul Francezilor, unii colonişti având ferme denumite după provinciile franceze de unde veneau.

La Motte Wine Estate de lângă oraş nu este un simplu domeniu viticol. Datează de la sfârşitul secolului 17. Produce şi uleiuri eterice. Se pot face degustări de vin, existând inclusiv deserturi pe bază de vin.

În Franschhoek se găsesc opt dintre primele 100 de restaurante sud-africane renumite.

Monumentul hughenot celebrează influenţa culturală exercitată de hughenoţi asupra Africii de Sud. A fost inaugurat pe 7 aprilie 1948.

La două străzi de acest monument se află Huguenot Memorial Museum, muzeu unde este relatată istoria primilor colonişti.

 

 

 

 

 

 

mai mult
Africa de SudDestinatii ⇣

Oraşul Port Elizabeth, Africa de Sud

port_elizabeth_beach

Este cunoscut pentru plajele sale de nisip. Se întinde de-a lungul superbului golf Algoa de pe coasta de sud-est. Se află la aproximativ 800 km de Cape Town.
În 1820, în acest oraş s-au stabilit 4.000 de britanici. Au fost construite clădiri frumoase care pot fi admirate în centrul Portului Elizabeth.
Este al cincilea oraş ca mărime din Africa de Sud, dar şi un port important.
Se pot practica sporturi nautice precum scufundări, surfing şi windsurfing.
În centru este Market Square, piaţa înconjurată de clădiri istorice. În mijlocul pieţei este Primăria cu turnul său cu ceas datând din 1858.

primaria-portelizabeth
La intersecţia dintre Whites Road şi Main Street veţi vedea prima clădire a judecătorilor, construcţie din 1835. Astăzi este biblioteca oraşului, impozantul dom cu vitralii fiind un element interesant.
În apropiere este Parcul St. George. Sunt 73 de hectare de teren împădurit. Acolo este Port Elizabeth Cricket Club, celebru în lume, care are şi cel mai vechi gazon pentru joc din Africa de Sud.

st.georgepark
Cel mai vechi conac ridicat de colonişti găzduieşte N0.7 Castle Hill Museum. Sunt expuse piese de mobilier, dar şi obiecte casnice datând din perioada victoriană.

No7-Castle-Hill-Museum-1-high-resN0.7 Castle Hill Museum
Numele oraşului provine de la soţia guvernatorului Port Elizabeth, Sir Rufane Donkin. Oraşul Port Elisabeth a fost fondat de Sir Rufane Donkin. El s-a căsătorit în 1815 cu Elizabeth Frances Markham, iar două luni mai târziu, fiind ofiţer al armatei britanice, a fost nevoit să se mute cu proaspăta soţie în India. Apoi Elizabeth moare în India din cauza unei boli, înainte de construirea acestui loc din Africa de Sud.
Centrul de Informaţii Turistice se află în clădirea vechiului far din 1861. Veţi găsi şi harta traseului de 5 km care se numeşte Donkin Heritage Trail. Este vorba de zona deluroasă şi centrul oraşului, incluzând 47 de obiective turistice.
Intrarea în port este prevăzută cu o campanilă cu carilon, carilonul fiind un instrument muzical. Clopotniţa a fost ridicată pentru a comemora debarcarea în 1820 a coloniştilor britanici. Sunt 204 trepte.
Saint Croix Motor Museum din Newton Park vă va fascina. Sunt expuse peste 80 de maşini din perioada 1900-1960.
Bayworld este unul dintre cele mai mari complexuri muzeale din ţară. Cuprinde un oceanariu, un parc cu şerpi şi un muzeu. La Oceanariu sunt doi delfini din specia Tursiops truncatus care provin din Oceanul Indian, foci cu blană şi elefanţi-de-mare.
Parcul cu şerpi – vă puteţi plimba în siguranţă printre şopârle , iguane, şerpi-mamba, acestea găsindu-se în ţarcuri care imită habitatul natural.
În muzeu veţi vedea oase de dinozauri preistorici, obiecte de artă populară cu mărgele.
Plajele
Apele sunt calde tot timpul anului.
Cele mai bune plaje: Kings Beach- 2 km de nisip alb; Hobie Beach se află în apropiere de pontonul Shark Rock.

port_elizabeth_beach
Pentru iubitorii de surfing, golful Bluewater Bay este perfect, acesta găsindu-se la nord de Port Elizabeth.

BLUEWATER-BAY-09
Cea mai apropiată rezervaţie de Port Elizabeth este Seaview Game Park, la 25 km spre vest de centrul oraşului. Veţi putea admira lei, zebre, girafe, antilope gnu.
Telefoane utile:
Poliţie: 10111
Informaţii turistice şi de siguranţă: 083/ 123-2345
Ambasada României în Africa de Sud:
Cape Town, Consulatul General, Helderberg House, 24 Highwick Dr., Kenilworth,
Cape Town, 7700
Telefon: +27-21-76.11.781

mai mult
AfricaAfrica de Sud

Johannesburg, cel mai frumos oras al Africii

muzeu apartheid

Johannesburg este cel mai mare oras al Africii de Sud si face parte din provincia Gauteng, pentru care joaca si rol de capitala.  Este cunoscut si sub numele de Jozy sau Joburg, dar denumirile acestea sunt mai mult pentru populatia nativa a Africii de Sud.  Turistii care ajung in Johannesburg cu avionul pot ateriza pe unul dintre cele doua aeroporturi internationale care deservesc metropola, anume Aeroportul International Tambo, care este si cel mai mare aeroport de pe teritoriul intregului continent african, si Lanseria. Mai exista un aeroport in sudul orasului, dar acesta deserveste mai mult transportul de marfuri.

Obiective turistice in Johannesburg

Care sunt obiectivele turistice din Johannesburg? Daca ne intrebati pe noi, primul loc pe care ar trebui sa-l vizitati ar trebui sa fie Muzeul Apartheid-ului.
muzeu apartheid
Este un loc intesat de istorie, care arata cat de mult a avut de suferit populatia de culoare de-a lungul timpului. Incursiunea in trecut poate fi emotionanta pentru unii, dar face parte din istoria omenirii, care chiar merita sa fie stiuta.

Galeria de arta din Johannesburg

Desi Johannesburgul nu e neaparat vreun centru cultural, galeria de arta locala trebuie vizitata din cel putin doua motive: primul ar fi faptul ca gazduieste o colectie extensiva a unor pictori olandezi si englezi, inclusiv lucrari din secolul 16-17, iar al doilea ar fi faptul ca galeria gazduieste si lucrari de arta ale unor artisti locali, fie ei contemporani sau nu.
galeria de arta johannesbug

Muzeul de istorie militara

Muzeul de Istorie Militara din Johannesburg a fost fondat in 1947 si gazduieste o serie de aeronave rare, arme specifice civilizatiei Zulu. Vizitatorii pot admira aeronave Messerschmitt BF 109, Focke-Wulf FW 190, un submarin de o singura persoane si numeroase alte tipuri de armament din intreaga lume si din secole diferite.

Roata Ferris

O puteti gasi in Gold Reef City. E o buna oportunitate de a observa orasul de sus, plus ca e un excelent mod de a petrece timpul impreuna cu prietenii.

Johannesburg-ul are si o viata de noapte tumultoasa. Totusi, pentru turistii care nu cunosc orasul si nici limba, se recomanda prudenta maxima, intrucat pot ajunge fara sa vrea in zonele periculoase ale orasului.
johannesburg

mai mult