În România există locuri care merită a fi descoperite de turiști. Frumusețea peisajelor și clădirile de referință din anumite zone vă vor încânta.

Iată câteva dintre acestea:

Cheile și Izbucul Galbenei din județul Alba

Se află în Munții Apuseni. Pereți de stâncă foarte înalți, peșteri, un râu subteran, Cascada Evantai și Izbucul Galbenei pot fi văzute acolo.

Apa intră și iese de cinci ori din sistemul carstic. Este ceva unic în România.

Se recomandă ca aceste chei să fie traversate de cei experimentați, deoarece au un grad de dificultate.

Turnul cu Ceas din Sighișoara

Acolo poate fi văzută cea mai mică bancnotă din lume. Bancnota de 10 bani,  cât un timbru poştal, a fost emisă în timpul Primului Război Mondial, în 1917.

Pe bancnotă este imprimat chipul Regelui Ferdinand I, măsoară 27,5 milimetri pe două laturi şi 38 pe cealelalte două.

Bancnota de 10 bani va putea fi admirată până pe 1 aprilie 2018.

Mănăstirea Lepșa din județul Vrancea

Nouă biserică a mănăstirii a fost sfinţită în  2012. Poartă hramurile ”Izvorul Tămăduirii’ şi ”Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Mănăstirea Lepşa este una dintre mănăstirile importante din Eparhia Buzăului şi Vrancei.

Parcul de Aventură ”Escapada” din Sărata Monteoru

Parcul din stațiunea buzoiană a fost inaugurat în 2016. Este destinat copiilor, dar și adulților. Există un traseu de instruire și șase trasee cu dificultate diversă.

Cheile Nărujei din județul Vrancea

Este o Rezervație Naturală. Se găsește pe teritoriul comunei Nistorești.

Acolo puteți admira Lacul Negru, dar și  Cascada Mișina.

Cascada Mișina (12 metri)

Situat la altitudinea de 1.250de  metri, Lacul Negru  are o suprafaţă de un hectar şi o adâncime maximă de 7,5 metri. Habitatele prezente acolo sunt specifice turbăriilor montane alpine.

În lac nu trăiește nici un pește, dar există plante cu puteri tămăduitoare.
Lacul Negru sau  Lacul cu plămână, denumire dată după numele popular al unei plante cu proprietăţi terapeutice, se găsește
pe versantul sud-estic al culmii Dealului Negru.
Turbăria activă  acoperă jumătate din suprafaţă pe malul stâng.

Dintre plante amintim de  roua cerului (Drosera Rotundifolia) o plantă carnivoră unică în Carpați, dar și plămâna, plantă care  vindecă unele afecțiuni pulmonare.
Zona este plină de molizi seculari.

Galeriile Stelea din Târgoviște

Galeriile se află într-o clădire din anii 1930. În trecut era o mănăstire medievală. Sunt expoziții temporare și o colecție permanentă de ceramică tradițională și țesături din județul Dâmbovița.

Biserica Fortificată din Cisnădie

Cisnădie a fost atestată documentar în 1204.

Biserica datează de la sfârșitul secolului 15. Are trei turnuri de apărare, inclusiv Turnul Învățătorului și Turnul Făurătorilor de Seceră.

Altarul din 1520 este dedicat Sfântului Nicolae. Sunt trei orgi în biserică și fresce de la sfârșitul secolului 13-începutul secolului 14.

Stațiunea Muntele Băișorii din județul Cluj

Se află la 60 de kilometri de Cluj-Napoca, pe teritoriul comunei Băișoara. Deține 5 pârtii de schi. Pârtia Albastră are 1.300 de metri lungime.

Biserica Sfântul Ilie Gorgani din București

În interior, catapeteasma deține icoane pictate pe Muntele Athos. Icoana Sfântului Ilie datează din secolul 17.

Casa lui Moș Ion Roată din comuna Câmpuri, județul Vrancea

Se găsește pe Valea Șușiței.

Sunt expuse obiecte vechi de 150 de ani.

Comuna Grințieș din județul Neamț

Acolo se desfășoară Festivalul Haiducilor. Muzica și dansul sunt prezente și ele. Sunt probe de călărie, de aruncare a bardei, de tăiere a buștenilor.

În comuna Grințieș au existat într-adevăr haiduci, de exemplu ceata lui Vasile cel Mare (1790).

Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea

Actualul sediu al bibliotecii a fost inaugurat pe 21 iunie 2004.

Clădirea modernă se remarcă printr-o arhitectura sa, dar și prin cupola-vitraliu realizată de artistul vâlcean Gheorghe Dican. Vitraliul se numește ”Facerea Lumii” și este cel mai mare din România. Sunt 86 de module aflate pe o suprafaţă de 142 metri pătrați. Sticla colorată este executată manual. S-a folosit armătură de plumb.

Muzeul Vasile Pârvan din Bârlad

Sunt expuse fosile de elefanți, rinoceri, broaște țestoase-cele din urmă sunt unicat.

Biserica Fortificată din satul Ilieni,  județul Covasna

Are influențe romane, gotice și baroce. În interior, plafonul are semne zodiacale.