Daca ajungeti in provincia Burgas din Bulgaria, mai ales in Sunny Beach, ar fi si pacat sa nu va faceti timp sa vizitati Nessebar. E unul dintre cele mai vechi orase din Bulgaria, despre care se spune ca ar fi fost colonie tracica. Exista si teorii care spun ca primii locuitori ai zonei au fost tracii, insa avand in vedere si numele vechi, anume Mesembria, se poate spune ca cel mai probabil Nessebar a fost colonie greceasca.

Orasul antic e doar la un kilometru distanta de Sunny Beach, una dintre cele mai populare statiuni de pe litoralul bulgaresc. Astazi, el nu are decat putin peste 11000 de locuitori (si in ciuda acestui aspect, o multime de biserici, fiind orasul european cu cele mai multe biserici per kilometru patrat), cu mentiunea ca numarul lor creste substantial in timpul sezonului estival, atunci cand locul este vizitat de zeci de mii de turisti. De altfel, orasul mai este cunoscut si sub denumirea de „Perla Bulgariei” sau chiar de „Dubrovnik al Bulgariei”. Pe buna dreptate, cu siguranta!
nessebar 4 nessebar 3 nessebar 2 nessebar 1moara de vant
Gratie numeroaselor monumente istorice, cat si a istoriei care se ascunde in spatele existentei acestui oras, el este protejat de catre UNESCO inca din 1983. Ceea ce multa lume nu stie e ca o buna parte din vechiul oras a fost inghitit de apele Marii Negre. Asta face ca orasul sa aiba un aspect si mai mistic, motiv pentru care in zona se organizeaza scufundari pentru a vedea ramasitele vechiului oras antic.

Pentru cei carora nu le este frica sa mearga destul de mult pe jos, in fiecare seara la ora 6 are loc un tur gratuit al orasului, in care participantilor li se ofera informatii complete despre trecutul orasului. Turul este complet gratuit, insa de obicei, ghidului i se lasa o mica suma de bani, in semn de apreciere pentru munca prestata.