Ohrid este supranumit ”Ierusalimul macedonean”. Se găseşte în sud-vestul ţării, pe malul lacului Ohrid.

Este un obiectiv turistic important. Oraşul nou şi cel vechi îmbină diverse stiluri arhitecturale. Este una dintre cele mai vechi  aşezări de pe continentul european, fiind menţionat prima dată în anul 353 î.Hr. Numele provine  din sintagma „Vo Hrid”, ceea ce înseamnă „pe deal”.

În perioada bizantină, Ohrid a fost un centru cultural şi economic important,  utilizat şi drept  centru episcopal al Bisericii Ortodoxe. Se spune că în trecut  existau acolo 365 lăcaşe de cult,  atâtea biserici câte zile are anul. Oraşul  a fost supranumit  astfel „Ierusalimul macedonean”.

Obiective turistice:

Biserica Sfintei Sofia  este unul dintre cele mai valoroase monumente de arhitectură  din Evul Mediu. Cea mai mare parte a bisericii a fost constuită în secolul XI,  unele elemente datând din secolul XIV. O perioadă  a funcţionat ca moschee.

Biserica Maicii Domnului Perivleptos  se află în zona veche a oraşului.  A fost construită în 1295. Are fresce deosebite.

Ca lăcaş de cult mai amintim  Biserica Sfântului Ioan Bogoslov, construită în secolul  XIII-lea. Arhitectura bisericii  este o combinaţie între  elementele bizantine şi cele armeneşti.

Bazarul vechi din Ohrid

Puteţi cumpăra, printre altele, produse din lut, instrumente muzicale macedonene şi broderii cu motive tradiţionale.

Teatrul antic în aer liber şi Cetatea Samoil sunt alte obiective turistice.

Cetatea Samoil a fost ridicată în jurul anului 476 şi  a fost îmbunătăţită  de ţarul  de la care  va lua numele.  Are  18 turnuri de apărare şi 4 porţi. A fost renovată în 2003.