close

Peniche este un oraş de coastă din regiunea centrală a Portugaliei. Este plin de cultură, tradiții și resurse naturale. Deţine unele dintre cele mai frumoase plaje precum Praia Baleal, Praia Medão şi Praia Gambôa. Este o destinaţie perfectă pentru surferi.

Din Lisabona se ia un autobuz şi în aproximativ o oră şi jumătate se ajunge în Peniche.

 

Din cele mai vechi timpuri, Peniche a fost legat de mare. Inițial a fost o insulă, apoi a ​​devenit peninsulă.

Poziţia strategică, coasta şi bogăţia terenurilor au fost mediul propice pentru civilizațiile din vremurile preistorice, mai exact din Paleoliticul Mijlociu.

Sub ocupaţie romană, economia populației s-a bazat în principal pe agricultură și pescuit,   dezvoltându-se apoi industria conservelor, o activitate care continuă și astăzi.
Dezvoltarea a continuat în timpul Evului Mediu datorită importanței dobândite prin portul său și bogăția generată de pescuit.

În secolele XVI- XVII, prosperitatea   este prezentă prin construirea unui sistem de apărare majoră care proteja populația de atacurile piraţilor, consolidarea structurii economice și sociale.

Obiective de vizitat:

Fortăreaţa construită în secolul 16, având formă de stea – în trecut a fost închisoare politică. În prezent găzduieşte Museu Municipal care e închis lunea. La muzeu sunt expoziţii despre pescuit, construcţia de vase şi fabricarea manuală a dantelelor. Peniche este renumit pentru dantele, fiind în centrul atenţiei în a treia duminică din iulie, de Ziua Dantelei (Dia da Rendilheira).

fortareatapeniche

 

 Biserica Misericordia -se află în piaţa principală. Este o biserica construită la începutul secolului al XVII-lea, în stil baroc, fiind în proprietatea Santa Casa da Misericordia din Peniche. Este anexată   spitalului acestei organizaţii caritabile.Faţada bisericii este în stil Pombalin şi se termină într-un fronton triunghiular cu forme sculptate în forma de flacără. În interior este un singur culoar. Pe tavan sunt ilustrate scene din Noul Testament, viaţa şi patimile lui Hristos.
Biserica deţine cinci picturi ale celebei pictoriţe Josefa de Óbidos (1630-1684), înmormântate la Obidos, precum şi picturi ale lui Baltazar Gomes Figueira.

misericordiapeniche

Cabo Carvoeiro – peninsulă de 4 km,   care este mărginită de formaţiuni din rocă stratificată. Stânci erodate se înalţă din mare.

Cabo-carvoeiro

Insulele Berlengas

În 40 minute ajungeţi cu vaporaşul din Peniche în Insulele Berlengas.

Formaţiunea de granit roşu-ocru de pe insule este estimată la aproximativ 280 de milioane de ani. Golfuleţele, insuliţele , peşterile marine, apa precum cristalul sunt perfecte pentru înot şi scufundări.

Islas-Berlengas-Peniche

 

În ceea ce priveşte gastronomia, Peniche are restaurante excelente, unde puteți gusta mâncăruri delicioase. În jurul portului şi al fortului din oraş puteţi să comandaţi caldeirada de peixe (tocană de peşte), sardine prăjite (Sardinha Assada) şi homar la aburi. Ca desert, biscuiţi în formă de S din Peniche.

Hoteluri şi restaurante din Peniche

Hotel Soleil Peniche este situat în fața plajei Cova da Alfarroba, la câţiva km de centrul orașului Peniche. Are piscine în interior şi în exterior. Este de 3 stele. Are 102 camere. Hotelul are şi Restaurantul Vasco da Gama, unde puteți gusta specialități regionale.

Hotelul Pinhalmar oferă piscină în aer liber, o terasă și un restaurant cu vedere la ocean. Se află la numai 1 km de centrul orașului Peniche.

Pinhalmar oferă camere confortabile, dotate cu aer condiționat.

Puteţi închiria şi biciclete.

Cocktailuri, băuturi și gustări ușoare sunt disponibile la bar.

Restaurante

Estelas: se află pe Rua Arquitecto Paulino Montez nr.21, Peniche

Telefon : 262 782435

Este cel mai bun restaurant cu fructe de mare din Peniche. Acolo puteţi comanda şi friptură de muşchi de vită cu seu, însoţită de un vin bun.

Marisqueira dos corticais– adresă: Porto da Areia Sul; Peniche

Telefon : 262 787262

Acest restaurant are un aspect rustic, fiind situat pe plajă. Specialităţile includ fructe de mare, homari şi o varietate de peşte prăjit.

Adrese utile

Ambasada Română

Rua de Sao Caetano a Lapa 5, 1200-828 Lisabona

Telefon: 00-351-21-396 88 12 / 00-351-21-397 99 82

Ambulanţa : 219 421111 sau 112

 – Cabo Carvoeiro

 

 

 

 

 

Tags : oraspenicheportugalia