Praga este un oraş superb. Capitala Cehiei are castele, poduri de piatră, case colorate.  Are un  stil arhitectural complex: pe lângă cel medieval, mai întâlnim baroc, Art Nouveau, rococo, cubism şi funcţionalism. Din 1992, centrul vechi al oraşului se află în Patrimoniul Mondial UNESCO. Oraşul mai este numit Oraşul de Aur, Oraşul celor o sută de turnuri.

praga6

Scurt istoric

965- prima menţionare a oraşului Praga într-un text scris de comerciantul arab Ibrahîm ibn Ya’qub.

1085- Vratislav al II-lea este numit primul rege al Boemiei  şi îşi stabileşte reşedinţa la Praga.

1234- se înfiinţează Oraşul Vechi  (Stare Mesto).

1346-1378- domnitor este Carol al IV-lea, perioadă în care oraşul devine capitala regatului Boemiei şi a Sfântului Imperiu Roman.

1526- Habsburgii preiau  Coroana Boemiei pe care o vor deţine până în 1918.

1618-1648-Războiul de 30 de ani

Razboiul de 30 de ani a început în 1618 cu revolta cehilor împotriva opresiunii Austriei condusă de Habsburgi. Liga Catolică, alianţă militară formată în  1609, a  declarat război cehilor . Liga era compusă din Principatele catolice Germane, Austria şi Spania. La începutul războiului, cehii au câştigat multe bătălii, chiar şi suburbiile Vienei.

În 1620, armata cehă a fost spulberată în bătălia de la Muntele Alb .

1939-1945- Praga este ocupată de nazişti, în 1945 fiind eliberată de Armata Roşie.

1989- Revoluţia de Catifea duce la prăbuşirea regimului totalitar comunist.

1993- are loc divizarea Cehoslovaciei în două state independente: Republica Cehă şi Republica Slovacă. Vaclav Havel, ultimul preşedinte al Cehoslovaciei  (1990-1992) a devenit primul preşedinte al Cehiei  (1993-2003).

1999- Cehia a aderat la NATO.

Din 2004, Cehia este membră a Uniunii Europene.

2007- Cehia este inclusă în Spaţiul Schengen.

Obiective turistice:

Podul Carol (Karluv most)

A fost comandat de împăratul Carol al IV-lea în 1357 şi  a fost finalizat de arhitectul Petr Parler în 1402. A devenit cel mai cunoscut simbol al oraşului. În lungime are 515 metri şi 31 de sculpturi baroce.

podulcarol

Castelul din Praga (Prazsky hrad)

Potrivit Cărţii Recordurilor este cel mai  mare complex medieval din lume. Se întinde pe 70.000 de metri pătraţi şi include vechiul palat regal, o catedrală, biserici, muzee, grădini şi 3 curţi interioare. Catedrala Sf. Vitus este locul unde se desfăşurau ceremoniile de încoronare a regilor Boemiei. Ahitectul Petr Parler a construit o capelă unică în lume. Pereţii Capelei Wenceslas din cadrul catedralei sunt acoperiţi cu pietre semipreţioase. Tot acolo se află şi bijuteriile Coroanei.

Zona din jurul castelului se numeşte Hradcany şi este unul dintre cele mai vechi cartiere din Praga , din secolul XIV, în prezent acolo fiind ambasade şi ministere.

© Petr Salek

praguecastle2

praguecastle3

Oraşul Vechi (Stare Mesto)

Oraşul Vechi este atestat documentar din secolul 11. Este cea mai veche parte a oraşului Praga. Sunt străduţe înguste şi pietruite, clădiri cu fundaţii romanice şi gotice şi faţade baroce. Piaţa de acolo se numeşte Staromestske namesti. Piaţa a fost fondată în secolul 12.

staremesto

staremesto2

Un alt monument important din Oraşul Vechi este Palatul Goltz-Kinsky   construit pentru Jan Arnost Goltz în 1755-1765.

Horse drawn carriage in front of Kinsky Palace

Mănăstirea Sfintei Agnes

A  fost fondată în 1231 de Anezka de Boemia, sora Regelui Wenceslas I.

Sfânta Agnes a fost beatificată în 1870 şi canonizată în 1989.
Mănăstirea Sfintei  Agnes este un complex format din două clădiri, Mănăstirea Ordinului  Clariselor Sărace şi Mănăstirea Franciscanilor. Prima este cea mai veche clădire din cărămizi care s-a păstrat în Praga. Biserica Sfântului Francisc  în stil gotic timpuriu aparţine mănăstirii.
În prezent, Mănăstirea Sfintei Agnes aparţine Galeriei Naţionale din Praga.

La mănăstire se găseşte o impresionantă colecţie  de artă medievală.

anezsky_klaster-_architektura

Muzeul Jucăriilor  (Muzeum Hracek) 

Se află vizavi de Palatul Lobkowicz. A fost inaugurat în 1989 de Ivan Steiger, un renumit realizator de filme de animaţie.

Jucăriile acoperă o perioadă de 150 de ani.

Sunt 2 etaje cu şapte săli. Veţi putea admira păpuşi şi căsuţe de păpuşi victoriene, trenuleţe, maşini, avioane, cutii muzicale. Atracţia principală este colecţia de păpuşi Barbie care au şi figurile lui Marilyn Monroe sau Spice Girls.

museum_hraček_2

muzeuljucariilor

muzeuljucariilor2

Gastronomia cehă

Aperitivul (predkrmy) include  neapărat şunca de Prag. Supa naţională se numeste Ceska Bramborova şi are la bază cartofi, ciuperci şi morcovi. Mâncarea tipică din Cehia  cuprinde multe alimente preparate pane: brânză fierbinte pane, chiftele pane, conopidă sau ciuperci pane. Ca desert, le plac foarte mult  prăjiturile cu frişcă sau cele care au  cremă de vanilie. De la  vienezi  au împrumutat ştrudelul şi tarta cu fructe şi mac. Berea este o băutură celebră. O alta băutură tradiţională este Becherovka (din plante).
Alte preparate pe care le puteţi încerca sunt: Svickova (carne de vită în sos de legume şi lămâie) şi friptură de porc asezonată cu zeli (varză acră).

Adrese/ telefoane utile :

Ambasada României la Praga

Adresa: Strada Nerudova nr. 5, Mala Strana, 118 00, Praga 1

Telefon: + 420 257 534 210