În România există locuri şi clădiri care ar  trebui să fie promovate.

Biserica de lemn din satul Cehei, judeţul Sălaj

Biserica de lemn din secolul 18 este decorată cu motivul brâului care imită frânghia. Simbolizează  natura eternă a iubirii de Dumnezeu. Etnografii susţin că motivul brâului provine de la frânghiile reale folosite la ranforsarea bisericilor de lemn în trecut.

Palatul Moskovits din Oradea

Este în stil Art Nouveau.

Când a fost construită  această clădire au fost folosite pentru prima dată în Oradea plăci cu nervuri din beton armat.

Faţadele au forme curbate, fiind decorate cu personaje alegorice şi plăcuţe de ceramică.

Palatul a fost proiectat de Kálmán Rimanóczy Junior şi a fost terminat în anul 1905.

Cheile Barcăului, judeţul Sălaj

Se află între satele Tusa şi Şag. Fac parte din Rezervaţia Naturală unde se găsesc mistreţi şi cerbi de munte.

În Tusa există o biserică de lemn din 1700, podgorii, dar şi o păstrăvărie.

Carierele de marmură de la Ruşchiţa, județul Caraș-Severin

Marmura are diferite nuanţe: este albă, gri, roz, roșiatică și roz-gălbui.  Sunt două cariere care au cel mai mare depozit de marmură care este exploatat în ţara noastră. Domul din Milano a fost restaurat cu marmură de Rușchița, iar în America, vulturul din Biroul Oval al Casei Albe a fost sculptat în marmură de Rușchița.

Carierele sunt corespondentul din România al marmurei de Carrara. Sunt exploatate din anul 1883.

Lacul Scropoasa din Munţii Bucegi

Este un lac de baraj artificial. A fost construit în 1929. Ocupă o suprafaţă de aproape 6 hectare.

Peştera Tăuşoare

Peştera Tăuşoare a fost  descoperită în 1955 de învăţătorul Leon Bârte. Are cea mai mare lungime a galeriilor din Carpaţii Orientali. În peşteră se găseşte şi o cascadă de 15 metri înălţime.

În Peştera Tăuşoare se găsesc minerale de gips, cea mai mare concentrare de formaţiuni de gips din peşterile din România. Mai există şi mirabilit, mineral rar în subteran, seamănă cu zăpada.

„Bilele de Tăuşoare” din grotă sunt sfere de calcar, un fenomen unic în peşterile lumii.

Peştera Tăuşoare este singura din Carpaţii Orientali în care s-au găsit fosile de faună glaciară din specia „urs de peşteră”.

Sunt 4 specii de lilieci care trăiesc la Tăuşoare: liliacul mic cu potcoavă, liliacul comun, liliacul comun mic şi liliacul cărămiziu.

Palatul Cuza de la Ruginoasa

A fost construit în perioada 1800-1811. În 1862 a fost cumpărat de Alexandru Ioan Cuza.

Acolo există biroul marelui domnitor, dar şi holograma lui Cuza.

Satul şi lacul Coleşti, judeţul Bihor

Lacul Coleşti este un lac natural din satul cu acelaşi nume.

Casa cu blazoane, comuna Chiojdu, judeţul Buzău

A fost construită în prima jumătate a secolului 19. Această casă boierească a fost realizată în stil tradiţional. Are 3 blazoane, cel din mijloc este al familiei Cantacuzino.

Muzeul Popular La Fluturi, satul Chişcău, judeţul Bihor

Este un muzeu particular. La Fluturi a fost botezat după numele fondatorului, Aurel Flutur. Se referă la sat şi împrejurimi. Colecţia include veşminte brodate, dar şi tradiţionalele sumane bărbăteşti (haine din postav).

Muzeul Cuibul Visurilor, satul Maieru, judeţul Bistriţa-Năsăud

Muzeul a fost deschis în 1959. Deţine o colecţie de peste 3.000 de obiecte referitoare la viaţa rurală. O secţiune este dedicată lui Liviu Rebreanu care a copilărit 6 ani la Maieru.

Maramureş

Când plecaţi din Şurdeşti, pe partea stângă a drumului există o stâncă pe care este pictat steagul României. Sub stâncă se află un grup de bolovani, Clăile de Piatră care se aseamănă căpiţelor de fân.