close
castelpeles

În acest an, România a fost nominalizată pentru prima dată în cadrul World Ski Awards,  inițiativă unică care premiază și promovează excelența în turismul de iarnă.

World Ski Awards este la a V-a ediție.
Au fost nominalizate  nouă stațiuni din țara noastră: Sinaia, Poiana Brașov, Azuga, Predeal, Sinaia,  Straja, Vatra Dornei și Vidra Transalpina, Rânca, Arena Platoș.  Sinaia a câștigat prin vot direct trofeul și statutul de cea mai bună stațiune de schi din România.

În perioada 17-19 noiembrie,  orașul austriac Kitzbühel  a găzduit acest eveniment.
Au fost premiate stațiuni, hoteluri, cabane, dar  și agenții de turism dedicate sporturilor de iarnă din: Austria, Italia,  Franța,  Noua Zeelandă, Australia, China, Japonia.

„Este, evident, o distincție extrem de importantă pentru orașul nostru. Foarte important este faptul că România a intrat, pentru prima dată în acest an, pe listele de nominalizări. Este o recunoștere internațională, o certificare a tuturor inițiativelor, la nivel național. Pentru Sinaia este o încununare a eforturilor depuse timp de 10 ani. În 2007 Primăria Sinaia și Consiliul Local au demarat o serie de investiții majore în Domeniul Schiabil.

S-au construit de atunci trei instalații pe cablu, două gondole și un telescaun, două instalații de zăpadă artificială, s-au achiziționat mașini de bătut zăpadă, s-au deschis pârtii noi, s-au amenajat cele vechi. Am construit, pe domeniul schiabil, una dintre cele mai frumoase cabane turistice din România: Stâna Târle. Investiții pe care le estimăm la o valoare totală de 32 de milioane de euro, o sumă foarte mare pentru un oraș atât de mic. Un astfel de trofeu îți dă o oarecare încredere, confirmă un potențial”, a declarat Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia.

Nu numai România a fost  inclusă în 2017 pentru prima oară pe lista participanților, ci și Chile.

Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea și administratorul Domeniului Schiabil Sinaia, Maria Floricică au participat la acest eveniment.

Tags : premiatasinaiaworld ski awards