close
Destinatii ⇣Romania

Staţiunea Cheia din judeţul Prahova, o destinaţie turistică iarna şi vara

Staţiunea Cheia se află la poalele Masivului Ciucaş, pe Valea Teleajenului, la

60 de kilometri de oraşul Ploieşti.

Este unul dintre cele nouă sate ale comunei Măneciu. Datorită aerului curat are statut de staţiune climaterică.

Peisajele sunt frumoase: munţii, brazii înalţi vă vor încânta.

   Cheia s-a dezvoltat în jurul mănăstirii cu acelaşi nume.

Iată câteva obiective turistice:

Mănăstirea Cheia

Bazele actualei mănăstiri au fost puse în 1835 de ieromonahii Iustin şi Damaschin. Damaschin a fost primul stareţ de acolo.

Biserica are hramul Sfintei Treimi şi a fost construită în 1839. Pictura este semnată de Naum Zugravul. Puteţi admira şi icoane pictate de Gheorghe Tattarescu.

Un alt obiectiv turistic important este Muzeul Flori de Mină situat în centru. A fost înfiinţat în 2002. Acolo există colecţia numită “Mihai Viteazul”. Vizitând muzeul veți afla lucruri deosebite despre mineralele formate acum milioane de ani.

Gips-Trandafirul Deşertului

 Cheile Cheiţei

O altă atracţie pentru pasionaţii de călătorii, aceste chei cuprind inclusiv o cascadă şi trei izvoare cu sulf. Cheile se termină în Valea Berii.

Muzeul de Antropologie Francisc Rainer

Casa de vacanţă a savantului Francisc Iosif Rainer este muzeu. Veţi afla lucruri despre viaţa, opera şi activitatea celui care a fost medic, cercetător şi profesor. Acesta a înscris antropologia românească în circuitul valorilor internaţionale. Muzeul are caracter interactiv. Puteţi urmări filme pe teme de antropologie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tags : CheiaPrahovastatiune