close
Destinatii ⇣Spania

Valencia, frumosul oraş al artelor şi știinţei

Valencia a fost fondată de romani. Este al treilea oraş din Spania ca mărime şi populaţie. Are deschidere la Marea Mediterană.

Iată câteva obiective turistice din Valencia:

Catedrala

Îmbină elemente ale stilului gotic, renascentist şi neoclasic.

Acolo puteţi admira pocalul din care a băut Isus la Cina cea de Taină, Sfântul Graal.

Lonja de la Seda (Bursa Mătăsii)

Este în Patrimoniul Mondial UNESCO din 1996. Stilul arhitectural este gotic. Seamănă cu o fortăreaţă. În clădire erau semnate contractele comerciale. La subsol se găseşte o veche închisoare unde stăteau comercianţii care încălcau unele reguli comerciale, la parter o capelă, iar la etajul întâi Muzeul Mătăsii unde este prezentată istoria mătăsii, acest material preţios care nu poate fi înlocuit de nimic.

Cafe de las Horas (Cafeneaua Orelor)

Acest local este deschis din 1994. Cocktailul “Agua de Valencia” pe care îl puteţi bea la Cafe de las Horas conţine vodkă şi suc de portocale.

Acvariul din Valencia (Oceanografic)

Este al treilea ca mărime de pe Glob şi cel mai mare de pe continentul european. Este singurul care are şi o belugă, o balenă de culoare albă.

Muzeul Ceramicii (Gonzalez Marti)

Este un important obiectiv turistic. Este dedicat ceramicii, dar şi celorlalte arte decorative precum arta textilă, mobilei.

Clădirea este monument istoric din 1941. Intrarea în stil baroc este din alabastru şi înfăţişează râurile care străbat oraşul: Turia şi Jucar.

Valencia este celebră şi datorită ceramicii  cu însemne heraldice.

În muzeu puteţi admira inclusiv piese de ceramică semnate de Pablo Picasso.

Biserica San Nicolas este în stil gotic, interiorul fiind baroc. Este supranumită “Capela Sixtină a Valenciei”.

Tags : ArtestiintaValencia