În acest articol vă vom prezenta câteva mănăstiri deosebite din România.
Mănăstirea Balaciu
Se află la 20 de kilometri de Urziceni, în satul Crăsanii de Sus. Pe 29 mai 1929, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înființarea mănăstirii. Ctitorul ei a fost P.S.Episcop Gherontie Nicolau (1867-1948).

Mănăstirea Caraiman
Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” – Caraiman este o mănăstire înființată în 1998. Iniţiativa ridicării acesteia i-a aparţinut Preacuviosului Părinte Gherontie Puiu. Se află în staţiunea Bușteni, la poalele Munţilor Bucegi, într-o poiană unde un brad are formă de cruce.

Mănăstirea Cămârzani
Această mănăstire de maici fost ctitorită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de boierul Morţun. Se găseşte în satul Cămârzani, comuna Vadu Moldovei, judeţul Suceava.
A devenit schit după al Doilea Război Mondial. A redevenit mănăstire în 1992, când a fost construit un paraclis, sfinţit în acelaşi an.

Mănăstirea Samurcăşesşti
Este situată în comuna Ciorogârla din judeţul Ilfov. Arhitectura este brâncovenească. Este singura mănăstire din ţară care are trei altare. Acolo există o colecţie importantă de icoane şi artă bisericească veche, dar şi depozitul de carte veche pentru judeţele Ilfov si Giurgiu. Are trei hramuri: Sfânta Treime, Adormirea Maicii Domnului şi Cuvioasa Parascheva.

Mănăstirea Horezu
Se află în Horezu, judeţul Vâlcea.
Constantin Brâncoveanu decide în 1660 să ridice Mănăstirea Horezu ca loc de închinare, dar şi de veci pentru el şi rudele sale.
Mănăstirea este inclusă în Patrimoniul UNESCO din 1993.
Toponimul de Horezi sau Hurezi este varianta moldovenească pentru huhurezi, păsări care trăiau pe acele meleaguri în număr mare. Pentru a nu atrage atenţia turcilor asupra acestui edificiu creştin nou, meşterii lui Brâncoveanu îşi sincronizau mereu momentele când începeau şi încetau lucrul la mănăstire cu cele dintâi şi ultime strigăte ale acelor păsări.
Are hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.


Mănăstirea Secu
Este una dintre cele mai vechi mănăstiri din judeţul Neamţ. Se află în comuna Vânători.
Mănăstirea a fost construită în 1602 datorită lui Nestor Ureche, mare vornic al Țării de Jos, tatăl cronicarului Grigore Ureche.
Cea mai importantă icoană a Mănăstirii Secu este Icoana Maicii Domnului din Biserica mare. Aceasta a fost oferită în 1647 de domnitorul Vasile Lupu în semn de preţuire deosebită faţă de Mitropolitul Varlaam. Icoana a fost adusă din Cipru şi este cunoscută drept Icoana Cipriotă de la Mănăstirea Secu.




